BONCĂLUÍ, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec. Vezi definitia »

făgúi, făgúi, s.m. (reg.) fag mic, tânăr; făguț, făguleț, făgătui, făgulean, făgan. Vezi definitia »

răncăluí (-uésc, -ít), vb. – A rage, a mugi. Creație expresivă, cf. boncălui. Vezi definitia »

piui, piui v. i. (intl.) a mărturisi. Vezi definitia »

duculuí (-uésc, -ít), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans. Vezi definitia »