Definita cuvantului boncălui
BONCĂLUÍ, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu boncălui
tuí (-iésc, -ít), vb. – A înnebuni, a scoate din minți. Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut. Nu apare în dicționare; se folosește în Mold., cf. un flăcău zurbagiu în sat tuește pe toți (Ghibănescu). – Der. tueș (var. tuiș), adj. (Mold., nebun). Vezi definitia »
sfituí, sfituiésc, vb. IV (reg.) a (se) termina. Vezi definitia »
ȘIȚUÍ, șițuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu șiță o casă. – Șiță + suf. -ui. Vezi definitia »
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui. Vezi definitia »
zbenguí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbéngui, 2 sg. te zbéngui, 3 se zbénguie, imperf. 3 sg. se zbenguiá Vezi definitia »