RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 2. ~; sfâșietură, gaură (într-un material țesut), spărtură, crăpătură (într-un corp tare). ~ 3. ~ ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat. ♦ (Fig.) Cupola [tunului] miroase a pulbere și prin ea se jucau rupturi de nori de fum. Vezi definitia »

VÉRVĂ s.f. Însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal, bogăție de idei care rezultă din această însuflețire. ◊ A fi în vervă = a fi însuflețit, avântat, volubil. [< fr. verve]. Vezi definitia »

PARAGÓGĂ s.f. Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt; epiteză (2). [< fr., gr. paragoge]. Vezi definitia »

posmoágă s.f. sg. (reg.) persoană ridată, zbârcită; om bătrân, lipsit de puteri, neputincios, prăpădit, hodorogit; poșmogea. Vezi definitia »

CIRCORÁMĂ s. f. Procedeu de filmare și de proiecție cinematografică pe un mare ecran circular și într-o sală rotundă. – După rus. țirkorama. Vezi definitia »