IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de pământ de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fără amestecul reprezentanților puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = situație de care se bucură membrii unei adunări legislative de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis. Vezi definitia »

SUPRACONDUCTIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unor substanțe la temperaturi în apropiere de zero absolut și la intensități de câmp magnetic foarte mici, în care rezistivitatea lor electrică devine practic nulă; supraconducție. – Din fr. supraconductibilité. Vezi definitia »

BAZIDIOMICÉTE s.f. pl. Clasă de ciuperci la care sporii se formează la exterior, pe bazidii. [Pron. -di-o-. / < fr. basidiomycètes]. Vezi definitia »

READMÍTE vb. tr. a admite din nou. (după fr. réadmettre) Vezi definitia »

OBTUZITÁTE s. f. însușirea celui obtuz (2); lipsă de înțelegere, îngustime de vederi; mărginire; obtuzie (< obtuz + -itate) Vezi definitia »