UTĂLUÍRE s. f. v. utălui. [DAR] Vezi definitia »

POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație al luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. Vezi definitia »

INVENTÁRE s.f. Acțiunea de a inventa. [< inventa]. Vezi definitia »

EXPLICITÁRE s.f. Acțiunea de a explicita și rezultatul ei. [< explicita]. Vezi definitia »

DIMERIZÁRE s.f. Acțiunea de a dimeriza. ◊ Reacție de dimerizare = reacție chimică de formare a unui dimer. [< dimeriza]. Vezi definitia »