ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber). Vezi definitia »

ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. Vezi definitia »

RIÁ s.n. (Geol.) Țărm marin format prin pătrunderea apei mării pe văile largi ale râurilor dintr-o regiune muntoasă, cu culmi perpendiculare pe linia țărmului. [Pron. ri-a, pl. rias. / cf. sp., fr., it. ria]. Vezi definitia »

VIÁ² vb. intr. a trăi, a viețui; a exista. ◊ a dăinui, a dura. (< lat. vivere) Vezi definitia »

TÍBIA s. f. 1. os lung și gros, între genunchi și gleznă, care împreună cu peroneul formează scheletul gambei. 2. articol (5) al piciorului la insecte, între femur și tars; al cincilea segment al membrelor păianjenilor. (< fr., lat. tibia) Vezi definitia »