EXCÉPȚIE s. f. 1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); o complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional. 2. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. (< fr. exception, lat. exceptio) Vezi definitia »

OSCILÁȚIE s.f. 1. Mișcare alternativă periodică a unui corp față de o poziție de echilibru. 2. Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi fizice. 3. (Fig.) Șovăială, nehotărâre; fluctuație. [Gen. -iei, var. oscilațiune s.f. / cf. fr. oscillation, lat. oscillatio]. Vezi definitia »

ALBUMINOCOLÍE s. f. prezența albuminei în bilă¹. (< fr. albuminocholie) Vezi definitia »

AGLOBULÍE s. f. scădere a numărului globulelor roșii din sânge. (< fr. aglobulie) Vezi definitia »

MEDIASTINOTOMÍE s. f. deschidere chirurgicală a mediastinului. (< fr. médiastinotomie) Vezi definitia »