flámură (flámuri), s. f. – Steag, drapel. – Mr. flambură. Ngr. φλάμμουρος, cf. ngr. φλάμπουρος, de unde mr. (Meyer 107; Meyer, Neugr. St., III, 69; Gáldi 191), cf. alb. fljambur. După Pușcariu 623, direct din lat. flammula, cf. REW 3353, dar nu este cuvînt popular; greșeala a fost îndreptată în DAR. Vezi definitia »

MẤZGĂ s. f. 1. Noroi moale, lipicios și alunecos. 2. Pojghiță moale, cleioasă ori unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au stat anumite alimente. 3. Strat de alge, de mușchi etc. care acoperă pietrele, rocile expuse la umezeală. 4. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor (aflată sub coajă). – Din sl. mĕzga. bg. măzga. Vezi definitia »

BRÍPTĂ, bripte, s. f. (Reg.) Cuțit sau briceag primitiv cu mâner de lemn. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la briptă = a-l lua la bătaie. – Sb. britva, ucr. brytva. Vezi definitia »

BORÍȚĂ s. f. Numele unui dans popular și melodia după care se execută. – Din magh. borica. Vezi definitia »

cédvă, cédve, s.f. (reg.) jumătate dintr-un trunchi de copac din care se face o covată. Vezi definitia »