duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi). Vezi definitia »

SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique. Vezi definitia »

spițălátic, spițălátică, adj. (reg.) 1. (despre obiecte) subțire. 2. (despre ființe, oameni) înalt și slab. Vezi definitia »

APARTÍNIC, -Ă adj. fără de partid. (după rus. bezpartiinîi) Vezi definitia »

EMFÁTIC, -Ă, emfatici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de emfază; nenatural, pretențios, bombastic, umflat. – Din fr. emphatique. Vezi definitia »