uscá (usć, -át), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veșteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic; usuc este formă modernă, explicată greșit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscățiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă); uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei). Vezi definitia »

OFUSCÁ vb. refl. a se simți jignit, a se ofensa. (< fr. offusquer, it. offuscare) Vezi definitia »

BCÁ [cit. be-ce-á] s. n., art. BCA-ul Vezi definitia »

AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni formând un amestec. ♦ Tranz. A schimba ordinea; a încurca. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unii printre alții. ♦ A se pierde, a dispărea undeva. Am să mă-mbrac și eu în irod, să m-amestec printre măști (ALECSANDRI). 3. Refl. A interveni (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc.; p. ext. a se interesa de ceva. ◊ Expr. A se amesteca (sau a umbla) unde nu-i fierbe oala = a se vârî unde nu este chemat, unde nu are ce căuta. – Lat. *ammixticare. Vezi definitia »

TRÓNCA-TRÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de două obiecte care se lovesc unul de altul în cadență regulată, monotonă. [Var.: trónca-tránca interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »