TIOCÓL, tiocoli, s. m. (Chim.) Produs sintetic asemănător prin unele proprietăți cu cauciucul. [Pr.: ti-o-] – Din fr. thiokol, germ. Tiokol. Vezi definitia »

AUTOGÓL s.n. (Sport) Gol în propria poartă, la fotbal. [< fr. autogoal]. Vezi definitia »

CAROL, numele a doi regi ai Marii Britanii și Irlandei din dinastia Stuart: C. I (1625-1649), fiul lui Iacob I. Domnind în mod absolutist, și-a atras ostilitatea maselor populare, a burgheziei, a noii nobilimi și a parlamentului, care au dezlănțuit Revoluția Burgheză din Anglia; înfrînt de armata revoluționară condusă de O. Cromwell, a fost prins, judecat și executat. C. II (1660-1685), fiul lui Carol I. A restaurat absolutismul și a dus o politică externă favorabilă intereselor Franței, creîndu-și astfel o ostilitate crescîndă în Anglia. Vezi definitia »

SUBSÓL s.n. 1. Partea imediat inferioară solului, de sub suprafața Pământului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului. 2. Parte a unei clădiri aflată sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, unde se tipăresc note explicative. ♦ Partea de jos a unei pagini de publicație periodică, unde se publică pe întreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau științifice etc. [< sub- + sol, după fr. sous-sol]. Vezi definitia »

stol (-luri), s. n. – 1. Masă. – 2. Reședință, capitală. – Megl. stol „scaun”. Sl. stolŭ „bază”, din v. germ. stôls (› germ. Stuhl), cf. cr., slov., rus. stol „masă” (Cihac, II, 370). Înv. – Der. stoler, s. m. (tîmplar, dulgher), din sl. stolarĭ, rut., rus. stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, s. f. (tîmplărie); stoleriță s. f. (nevastă de tîmplar); stoliță, s. f. (înv., capitală, reședință), dim sb., rus. stolica; stolnic, s. m. (înv., servitor care se ocupa de masă; înv., băiat la bucătărie; dregător domnesc, șeful bucătărie palatului; din sec. XVIII, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan), din sl. stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46); stolniceasă, s. f. (nevastă de stolnic); stolnicie, s. f. (slujba de stolnic); stolnicel, s. m. (băiat care servea masa). – Din rom. provine ngr. στόλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 79). Vezi definitia »