DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, funcție de director²; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului². III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. Vezi definitia »

PREDICÁȚIE s. f. faptul de a enunța ceva despre un anumit lucru; enunț care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. ◊ facultatea de a comunica prin raportarea la realitate, cu mijloace lingvistice, a unor reprezentări din conștiința vorbitorului. (< fr. prédication, lat. praedicatio) Vezi definitia »

SENSIBLERÍE s. f. (fam.) sensibilitate excesivă sau afectată (< fr. sensiblerie) Vezi definitia »

PERPETRÁȚIE s.f. Comitere cu premeditare, săvârșire (a unui delict); perpetrare. [Gen. -iei. / < fr. perpétration]. Vezi definitia »

EXÚVIE s.f. (Zool.) Înveliș rezultat prin năpârlirea și ieșirea adulților din pupe. [Gen. -iei. / < fr. exuvie, cf. lat. exuviae – piele]. Vezi definitia »