APOTEÓZĂ s.f. (Ant.) Trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor; zeificare, divinizare. ♦ (Fig.) Onoruri extraordinare aduse cuiva; slăvire, glorificare. ♦ Denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale. [< fr. apothéose, cf. lat., gr. apotheosis – trecere în rândul zeilor]. Vezi definitia »

CEVIÁNĂ, ceviane, s. f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu vârfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: – vi-a-] – Din fr. cévienne. Vezi definitia »

FÓNTĂ, fonte, s. f. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). – Din fr. fonte. Vezi definitia »

FRÂNGHIOÁRĂ, frânghioare, s. f. (Rar) Frânghiuță. [Pr.: -ghi-oa-] – Frânghie + suf. -ioară. Vezi definitia »

șleámpătă (-péte), s. f. – Scroafă, femeie murdară. Germ. Schlampe. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šlampati. Vezi definitia »