TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval dintre două sunete (muzicale) situate la o distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus. Vezi definitia »

NAUTOFÓN s. n. (mar.) aparat care emite semnale de ceață prin vibrația unei membrane metalice, acționate de un electromagnet. (< fr. nautophone) Vezi definitia »

CARTÓN¹, cartoane, s. n. 1. Hârtie groasă și compactă cu flexibilitate redusă. ◊ Carton gudronat (sau asfaltat) = carton impregnat cu gudron sau cu smoală. 2. Schiță inițială a unui tablou sau a diverselor lui detalii; studiu. Cartoanele lui Leonardo da Vinci. 3. Tub mic de hârtie groasă la capătul unor țigări, prin care se trage fumul. 4. Tăviță de carton¹ (1) pentru prăjituri, bomboane etc.; p. ext. conținutul ei. – Din fr. carton. Vezi definitia »

URSÓN s.n. 1. Țesătură care imită blana de urs. 2. Palton, haină confecționată din astfel de țesătură. [< fr. ourson]. Vezi definitia »

EÓN s.m. (Fil.) Spirit considerat de gnostici ca emanat dintr-o inteligență divină. [Pron. e-on. / < fr. éon, cf. gr. aion – eternitate]. Vezi definitia »