VALANGINIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. valanginien, cf. Valangin – localitate în Elveția]. Vezi definitia »

sultán (-ni), s. m. – Monarh musulman. Tc. sültan, diun arab. sultan „putere” (Șeineanu, II, 328; Lokotsch 1945), cf. ngr. σουλτάνος, bg., rus. sultan etc. – Der. sultană, s. f. (soție sau fiică de sultan); sultănea, s. f. (conduraș, Tropaeolum mauis); sultănesc, adj. (de sultan); sultănică, s. f. (dans popular din Munt. și Dobr.); sultanin, adj. (imperial), din tc. sültani. Vezi definitia »

MERIDIÁN, -Ă I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la meridian (II, 1) și care servește la măsurarea înălțimii astrului; distanță ~ă = diferența de longitudine dintre două puncte situate pe meridiane diferite; linie ~ă = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului și paralela axei de rotație a Pământului. 2. intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului. 3. (în acupunctură) linie imaginară a suprafeței pielii care unește diferite puncte corespunzând unui anumit organ. II. s. f. 1. intersecție a unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ♦ (astr.) ă locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien) Vezi definitia »

vicleán (-nă), adj. – 1. (Înv.) Perfid, ipocrit. – 2. (Înv.) Fals, înșelător. – 3. Șiret, șmecher. – 4. (S. m.) Diavolul. – Var. înv. hiclean, hitlean, și der. Mag. hitlen (Cihac, II, 538; Gáldi, Dict., 98). Sec. XVI. – Der. vicleni, vb. (a trăda, a înșela; refl., a unelti împotriva cuiva, a trece la inamic), cuvînt înv.; viclenie, s. f. (trădare; șiretenie, răutate; falsitate, înșelăciune; șmecherie); vicleșug (var. înv. viclenșug), s. n. (trădare; șiretlic, înșelăciune), din mag. hitlénseg. Din rom. provine rut. chytjanecĭ „ușuratic” (Candrea, Elemente, 409). Vezi definitia »

BEȚIVÁN, -Ă, bețivani, -e, adj., s. m. și f. Augmentativ al lui bețiv. - Bețiv + suf. -an. Vezi definitia »