SEÁMĂ, (2, rar) semi, s. f. 1. (În expr., exprimă ideea de calcul mintal, constatare, observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. A-și lua seama (sau de seamă) = a se răzgândi. 2. Socoteală, calcul, cont. Socotelile sau semile mănăstirilor închinate (ODOBESCU). ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. A face seama = a face socoteala, a număra. Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci, Tot erau mai mulți cazaci (COȘBUC). 3. (În expr., exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). Pe seamă = în proprietate sau în folosință personală. A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua (pe cineva) pe seamă = a lua (pe cineva) în grija și pe răspunderea sa. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva sau de ceva = a lua în considerație, a avea în vedere. 4. Însemnătate, importanță; vază, faimă. Împărații romani de seama lui Aurelian (ODOBESCU). ◊ Loc. adj. De seamă = important; cu trecere. 5. Fel, gen, soi. Te cunoști de pe năframă, Că ești de-a maică-ta seamă (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, stare, categorie socială cu cineva, de aceeași vârstă cu cineva. 6. Rost, rânduială. Strigau unii din drumeții nencercați la seama cailor (ODOBESCU). ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru. A ști de seama cuiva = a avea știri despre cineva; a avea cunoștință de soarta cuiva. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 7. (Înv.) Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval. Așa trăia biata mă-sa de o seamă de vreme (VLAHUȚĂ). [Pr. și: (reg.) samă] – Magh. szám. Vezi definitia »

mrániță (-țe), s. f. – Băligar, pămînt îngrășat. Origine îndoielnică. Pare der. din sl. (bg.) chrana „aliment” cf. hrană și bg. hranen „îngrășat”. Der. dintr-un sl. *mranica (Scriban) nu este convingătoare. În Munt. – Der. mrănița, vb. (a îngrășa, a pune bălegar); mrănițos, adj. (îngrășat). Vezi definitia »

ALÉRTĂ s.f. (Liv.) Alarmă; (p. restr.) termen folosit de către astronomi pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești. [< fr. alerte, cf. it. all'erta – pe înălțime]. Vezi definitia »

ETMOIDÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a mucoasei etmoidale. [< fr. ethmoïdite]. Vezi definitia »

PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană¹; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau atașată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum). – Pană¹ + suf. -iță. Vezi definitia »