SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În evul mediu) Stare de dependență, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situația naturală a bunului sau dintr-o convenție, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. – Din lat. servitus, -utis. Vezi definitia »

EXACTITÁTE s.f. Calitatea de a fi exact; exactitudine. ◊ Cu exactitate = cu precizie, exact. [< exact + -itate]. Vezi definitia »

lateralitate Vezi definitia »

INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante. Vezi definitia »

1.Parte a gnoseologiei care studiaza procesul cunoasterii asa cum acesta se desfasoara in carul stiintelor:teorie a cunoasterii stiintifice.2.(Impropriu)Gnoseologie Vezi definitia »