vítreg (-gă), adj. – 1. Se zice despre anumite grade de rudenie prin afinitate. – Mamă vitregă. – Frate vitreg. – 2. Contrarm dușman, ostil. – Var. vitrig. Lat. vῑtrĭcus (nu vĭtrĭcus) „tată vitreg” (Cipariu, Gram., 30; Pușcariu 1914; REW 9400), cf. logud. bídrigu, bítricu, calabr. vitrico, alb. vitruk, viter, vitkur. Pentru valoarea exactă a vocalei accentuate, cf. Tagliavini, Mélanges N. Roques, III, 255-64; nu se justifică observația lui Domasckhe, Jb., XXII, 151 și Tiktin, care considerau acest cuvînt drept cultism. Comun în Munt., Mold. și Trans. de N (ALR, I, 254). – Der. vitregie, s. f. (dușmănie, ostilitate, răutate). – Din rom. provine bg. vitrig (Capidan, Raporturile, 230). Vezi definitia »

sbeg (zbéguri), s. n. – Joacă, săritură. – Var. zbeg, și der. Sb. zbjeg „alergare”, din sl. begŭ (Cihac, II, 326; Tiktin), cf. cr., slov. sbeg, pol. zbieg. – Der. sbe(n)gui, vb. ( a juca, a sări); sbigui (var. sbihui, sghihui, sbrehui), vb. (Mold., a sări, a zburda); sbe(n)guială, s. f. (hîrjoană, joacă); sbughi, vb. (a o șterge, a o tuli). Pentru tratamentul acestor der., evident expresiv, cf. der. lui smîc, sbanț, și sbilț. Vezi definitia »

Bleg, prostut Vezi definitia »

(reg) tihnă, liniște Vezi definitia »

SACRILÉG, -Ă adj., s. m. f. (cel) care săvârșește un sacrilegiu; profanator; (p. ext.) nelegiuit, blestemat. (< lat. sacrilegus) Vezi definitia »