PARTÍȚIE s. f. 1. diviziune, separare. 2. (mat.) descompunere a unei mulțimi într-o clasă de submulțimi disjuncte două câte două și a căror reuniune formează mulțimea dată. ◊ (inform.) zonă din memoria internă alocată unei lucrări pe durata prelucării sau unor componente ale sistemului de operare. 3. (lingv. mat.) clasificare a cuvintelor după flexiune, necesară atunci când se tratează partea de vorbire, genul, clasificarea tipologică a limbilor etc. (< fr., engl. partition, lat. partitio) Vezi definitia »

TONÍE s.f. (Biol.) Tensiune, tonus. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „întăritor”, „fortifiant”, „tonus”. [Gen. -iei. / < fr. tonie, it. tonia, cf. gr. tonos]. Vezi definitia »

AMUZÍE s.f. (Liv.) Ignoranță (mai ales în ceea ce privește muzica). ♦ Pierdere patologică a posibilității de a reproduce sau de a recunoaște o melodie, a perceperii tonurilor sau a însușirii de a înțelege expresivitatea muzicală; surditate. [Gen. -iei. / cf. fr. amusie, lat. amusia, gr. amousia]. Vezi definitia »

CONFLAGRÁȚIE s.f. Ciocnire generală, conflict de mari proporții; război care se extinde în mai multe state. [Gen. -iei, var. conflagrațiune s.f. / cf. it. conflagrazione, fr. conflagration, lat. conflagratio < lat. conflagrare – a arde în flăcări]. Vezi definitia »

ENTELEHÍE s. f. (fil.; la Aristotel) scop lăuntric care ar sta la baza dezvoltării materiei și ar determina în mod finalist întregul proces al dezvoltării ei. (< fr. entéléchie) Vezi definitia »