CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia. Vezi definitia »

TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță. Vezi definitia »

coiúgă, coiúgi, s.f. (reg.) plasă de prins pește. Vezi definitia »

DIATÓNICĂ, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (în sintagma) Gamă diatonică = succesiune naturală de mai multe sunete muzicale aflate la distanță de tonuri și semitonuri. 2. S. f. Structură melodică formata din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. Vezi definitia »

ȘARPÁNTĂ s.f. 1. Schelet format prin îmbinarea unor piese de lemn, de metal etc., destinat să susțină o construcție, un acoperiș etc. 2. Ramură principală a unui arbore. [< fr. charpente]. Vezi definitia »