șabácă (șabáce), s. f. – Broderie în ajur. – Var. șabac, ceabac. Tc. mușabak (T. Papahagi, GS, VII, 296). Der. din tc. sebeke „plasă” (Tiktin) ‹ it. sciabica (Candrea) este improbabilă. După Lokotsch, 1740, din tc. (arab.) șabaka „plasă, fileu”. Vezi definitia »

CÚSCRĂ, cuscre, s. f. Mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Probabil din cuscru. Vezi definitia »

sgáibă (-be), s. f. – 1. Rană, rosătură, bubă superficială. – 2. Crustă, coajă. – 3. Demon, termen de ocară. – Var. mr. zǵaibă. Lat. scăbia, de la scăbĕre „a se freca” (Cipariu, Elem., 72; Densusianu, Hlr., 133; Pușcariu 1936; REW 7634; cf. în contra Graur, BL, V, 113), cf. alb. zgebë „rîie” (Philippide, II, 653), it. scabbia „rîie”. Proveniența în rom. pornind de la alb. (Weigand, Jb., XIX, 144) pare o ipoteză inutilă, ca și sursa anterioară indoeurop. (Lahovary 327). Pentru formă, cf. habeat › aibă. Etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultății semantice, dacă se pornește de la sensul de „rîie”, propriu lui scabies; dar este de presupus că cuvîntul lat. conservat și sensul său etimologic, de „mîncărime, lucru care provoacă scărpinatul”, care este cel al cuvîntului rom. – Der. sgăibos, adj. (ulceros). Vezi definitia »

plastúră, plastúri, s.f. (reg.) grămadă de fân (care se poate încărca într-un car). Vezi definitia »

țárină (-ni), s. f. – Cîmp, ogor, arătură. Sb. carina „vamă” și „cîmp”. Sensul inițial este cel de „dare”, de la car „împărat”. Trecerea semantică se bazează pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. în rom. poarta țarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cîmpul său, și care era păzită de obicei de un slujbaș numit jitar. Cf. Tiktin și Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. țelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicție cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; și Vasmer, III, 282. Vezi definitia »