ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. Care prescurtează. [Pr.: -vi-a-] – Fr. abréviatif. Vezi definitia »

TRANSDUCTÍV, -Ă adj. care transformă ceva în altceva (asemănător); (fiz.) care transformă o mărime în alta. ♦ (log.) raționament ~ = raționament în care trecerea de la un adevăr la altul nu se face în virtutea unei necesități logice, ca în cazul raționamentului deductiv, ci în virtutea unor coincidențe întâmplătoare; transducție (1). (< fr. transductif) Vezi definitia »

OMISÍV, -Ă adj. care constituie o omisiune; cu omisiuni. (< engl. omisive) Vezi definitia »

EXECUTÍV, -Ă, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozițiile organelor superioare. ◊ Organ executiv = organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. (În organizarea unor state) Putere executivă = sistem de organe compus din guvern și întreg aparatul administrativ, reprezentând una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevăzute de principiul separației puterilor. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutif. Vezi definitia »

COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. Vezi definitia »