DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. (În filozofia marxistă) Teorie generală și metodă filozofică constând în analiza și depășirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului. 2. (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. 3. (În evul mediu) Logică formală. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. Vezi definitia »

LÉXIC s.n. Totalitatea cuvintelor unei limbi; vocabular. [< fr. lexique, cf. gr. lexikon – vocabular]. Vezi definitia »

ANTIMĂLÚRIC, -Ă, antimălurici, -ce, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru combaterea mălurii cerealelor. – Anti- + mălură + suf. -ic. Vezi definitia »

COLINÉRGIC, -Ă adj. Referitor la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei ². [< fr. cholinergique]. Vezi definitia »

ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. Vezi definitia »