CONSTRUCTIVÍSM s.n. 1. Orientare estetică, apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care tinde să coboare creația artistică la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de conținutul ei emoțional. 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ♦ Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm]. Vezi definitia »

EXPRESIONÍSM s.n. Mișcare literară și artistică modernă apărută la începutul sec. XX caracterizată prin tendința exagerată de a pune în lumină viața interioară (stări de spaimă, de durere, de uimire, de exacerbare a sentimentelor) în dauna lumii din afară și a impresiilor lăsate de aceasta. [Pron. -si-o-. / < fr. expressionnisme]. Vezi definitia »

COMPORTÍSM s.n. (Rar) Mod de comportare. [Cf. it. comportamentismo]. Vezi definitia »

EZOTERÍSM s. n. Transmitere a unei doctrine, a unui ritual etc. numai unui număr restrâns de inițiați. – Din fr. ésotérisme. Vezi definitia »

PURÍSM s. n. tendință exagerată de a înlătura dintr-o limbă toate elementele socotite străine. (< fr. purisme) Vezi definitia »