babácă (babáci), s. m. – 1. Tată, tătic. – 2. (Arg.) Hîrtie de o mie de lei. – Var. babac, (înv.) babaie, băbăiță. Ngr. μπαμπάϰας, din tc. baba „tată” de unde derivă și alb., bg., sb. baba (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 146; Gáldi 156). Sensul 2 se explică prin proveniența firească a banilor. Var. babaie pare a se explica direct din tc. Vezi definitia »

MALADRÉSĂ s.f. (Franțuzism) Neîndemânare. [< fr. maladresse]. Vezi definitia »

SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală. Vezi definitia »

RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-]. – Râcâi + suf. -eală. Vezi definitia »

SIMILIPIÁTRĂ s. f. Material artificial de construcție folosit pentru executarea tencuielilor și care, în forma finală, capătă aspectul pietrei naturale. – Simili- + piatră (după fr. similipierre). Vezi definitia »