ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică, este luată sub ocrotirea statului. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real². 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment, etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. Vezi definitia »

HEMOFÍLIC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de hemofilie. (< fr. hémophilique) Vezi definitia »

STADIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stadimetrie. [< fr. stadiométrique]. Vezi definitia »

-HÍDRIC², -HIDRÍE elem. hidr(o)1-. Vezi definitia »

SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique]. Vezi definitia »