MUNICÍPIU s. n. 1. (ant.) titlu dat orașelor supuse autorității Romei, dar care își păstrau dreptul de autonomie în treburile interne. 2. oraș mare cu administrație proprie. (< lat. municipium) Vezi definitia »

STRÁNIU, -IE adj. (adesea adv.) Ciudat, neobișnuit, bizar. [Pron. -niu. / < it. stranio]. Vezi definitia »

sufletériu, sufletérii, s.m. (înv. și reg.) preot care primește spovedania unui condamnat la moarte. Vezi definitia »

PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊ Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției. 2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine. Vezi definitia »

IVÓRIU s.n. 1. Fildeș. 2. Substanță solidă care acoperă pulpa dentară; dentină. [Pron. -riu. / < fr. ivoire]. Vezi definitia »