CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char). Vezi definitia »

AKBAR, Djelal ad-Din, padișah al Indiei (1556-1605), din dinastia Marilor Moguli. A lărgit considerabil granițele imperiului și s-a preocupat de organizarea internă a acestuia. Vezi definitia »

CULINÁR, -Ă adj. De bucătărie, referitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = arta de a pregăti mâncăruri. [Cf. fr. culinaire, lat. culinarius]. Vezi definitia »

ORÁR², -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența de timp marcată de două ceasornice situate pe longitudini diferite ale Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tabel, grafic care indică programul în ore al unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în școli și în facultăți. 3. S. n. (Înv.) Instrument care indică timpul; ceasornic. ♦ (Curent) Acul mic al ceasului, care indică orele. – Din fr. horaire, lat. horarius. Vezi definitia »

SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis]. Vezi definitia »