TELEBUSÓLĂ s. f. busolă ale cărei indicații sunt transmise de la distanță unor instrumente indicatoare la bordul unui avion; telecompas. (< tele¹- + busolă) Vezi definitia »

splínă (-ne), s. f. – 1. Organ anatomic, lien. – 2. Contrafișă, tirant. – 3. Partea anterioară a unui vehicul. – Mr., megl. splină, istr. splinĕ. Lat. splĕnem ‹ gr. σπλήν (Cihac, I, 260; Philippide, Principii, 148; Pușcariu 1625; REW 8164; Diculescu, Elementele, 476), cf. sl. splina, alb., bg. splin (Miklosich, Fremdw., 127). Der. din ngr. σπλήνα (Cihac, II, 701; Murnu 52; Tiktin) sau din sl. (Conev 90; Rosetti, III, 92) nu este posibilă, dacă se are în vedere rotacismul istr. și din Trans. (cf. Petrovici, Dacor., X, 32). Der. splina (var. splini, însplina, însplinoșa), vb. (a suferi de splină anumite animale); splinuță, s. f. (plantă, Solidago virga aurea). Din rom. provin mag. szplina (Edelspacher 22) și bg. splină (Capidan, Raporturile, 212). Vezi definitia »

CĂPRÍȚĂ, căprițe, s. f. 1. Diminutiv al lui capră (1); căprișoară. 2. Plantă erbacee alburie, cu flori verzi (Atriplex litoralis). – Capră + suf. -iță. Vezi definitia »

PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a Ie însemna. – Pișca + suf. -ătură. Vezi definitia »

chiroțícă s. f. – Pînză lucrată. Origine obscură. Cuvînt rar, abia atestat, în care pare a se recunoaște un der. din gr. χείρ „mînă”. Vezi definitia »