CONCATENÁȚIE s. f. 1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. 2. (lingv.) înlănțuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănțuire de elemente constitutive (cauze și efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concaténation, lat. concatenatio) Vezi definitia »

JAPONEZĂRÍE s. f. obiect de artă de origine japoneză. (< fr. japonaiserie) Vezi definitia »

AUTOCIRCULÁȚIE s.f. Menținere a deplasării apei în circuitul închis de vaporizare al unor căldări acvatubulare. [< fr. auto-circulation]. Vezi definitia »

ECOLALÍE s. f. repetare automată a cuvintelor interlocutorului, asociate uneori cu reproducerea intonației, în schizofrenie. (< fr. écholalie) Vezi definitia »

BIOSPEOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază fauna și flora peșterilor. [Pr.: -bi-o-spe-o-] – Bio- + spelogie. Cf. fr. biospéléologie. Vezi definitia »