PARTITÚRĂ s. f. text muzical distribuit pe partide vocale sau instrumentale, astfel încât să poată fi urmărit concomitent. ◊ compoziție muzicală. (< it. partitura, germ. Paritur) Vezi definitia »

vîșlă (-le), s. f. – Dog. – Var. vijlă. Mag. visla, sb. vižle (Cihac, II, 459; Conev 56). În Trans. Vezi definitia »

moáră (móri), s. f. – 1. Clădire unde se macină cereale. – 2. (Arg.) Ceas. – 3. Jocul de țintar. – Mr., megl. moară. Lat. mǒla (Candrea-Dens., 1148; Tiktin; REW 5641), cf. it., prov., cat. mola, fr. meule, sp. muela, port. mõ. – Der. morar, s. m. cu suf. -ar (după Pușcariu 1108 și Candrea-Dens., 1148, din lat. molārius); morăreasă (var. morăriță), s. f.; morăresc, adj.; morărie (var. morărit), s. f. și n. (ocupație de morar); morări, vb. (a face serviciul de morar); morișcă, s. f. (moară de mînă; jucărie; guraliv). Vezi definitia »

SUPRASÁRCINĂ, suprasarcini, s. f. Sarcină suplimentară față de sarcina nominală pe care o are de suportat un sistem tehnic și care ar putea să pericliteze siguranța în funcționare a acestuia. – Supra- + sarcină (după fr. surcharge). Vezi definitia »

CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis. Vezi definitia »