REZONATÓR, -OÁRE I. adj. 1. care face să sune. ♦ organ ~ = organ în formă de pungă, sub coardele vocale superioare la maimuțele antropide și la animale rumegătoare, care amplifică sunetele emise de acestea. 2. (fig.) care oferă o imagine amplificată a realității. II. s. n. 1. sistem fizic, corp etc. capabil să amplifice oscilații prin rezonanță. ◊ dispozitiv care indică existența fenomenului de rezonanță. 2. parte a cavității bucale sau nazale care participă la emiterea sunetelor. (< fr. résonateur) Vezi definitia »

ANTIVIBRATÓR, -OÁRE adj. (Despre un sistem tehnic) Care împiedică vibrațiile de o anumită frecvență. [Cf. fr. anti-vibrateur]. Vezi definitia »

BOBINATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care execută bobinări și reparații de bobine sau înfășurări de mașini electrice. [< bobina + -tor, după fr. bobineur]. Vezi definitia »

ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE adj. (despre corpuri, materiale) care prezintă conductibilitate electrică. (< electro- + conductor) Vezi definitia »

VĂLȚUITÓR, -OÁRE, vălțuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la valț¹. [Pr.: -țu-i-] – Vălțui + suf. -tor. Vezi definitia »