DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. ♦ Formă fundamentală de raționament în care gândirea se mișcă exclusiv în planul conceptelor, concluzia decurgând cu necesitate din premise. – Din fr. déductif, lat. deductivus. Vezi definitia »

USCĂȚÍV, -Ă, uscățivi, -e, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Slab, uscat, costeliv. – Uscat² + suf. -iv. Vezi definitia »

RETROACTÍV, -Ă adj. Care are efect și pentru ceea ce s-a petrecut în trecut; (spec.; despre legi) care se aplică și pentru fapte din trecut. [Pron. -tro-ac-. / < fr. rétroactif, it. rettroattivo, cf. lat. retroagere – a face înapoi]. Vezi definitia »

COOPERATÍV, -Ă adj. care cooperează; binevoitor. (< fr. coopératif) Vezi definitia »

EXEMPLIFICATÍV, -Ă adj. care exemplifică; exemplificator. (< it. esemplificativo) Vezi definitia »