chicuí, chícuiésc, vb. IV (înv.) a apuca de chică. Vezi definitia »

șesuí pers. 3 sg. șesuiéște, vb. IV refl. (înv.) a deveni plan, neted; a lua forma de șes. Vezi definitia »

tânduí vb. IV (reg.) a izbi. Vezi definitia »

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică. Vezi definitia »

TUI, tuiuri, s. n. Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ. Vezi definitia »