CERIU (‹ fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 ºC, p. f. 3.468 ºC) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803. Vezi definitia »

BIOSTIMULATÓRIU, -IE, adj. v. biostimulator. Vezi definitia »

MONOPÓDIU s.n. (Biol.) Mod de ramificație a tulpinii în care axul principal crește neîncetat. [Pron. -diu. / < germ. Monopodium]. Vezi definitia »

TÓRIU s.n. Metal radioactiv de culoare cenușie-închisă, întrebuințat la fabricarea sitelor pentru lămpile care luminează cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. [Pron. -riu, scris și thoriu. / < fr. thorium]. Vezi definitia »

gogoșlíu, gogoșlíe, gogoșlíi, adj. (reg.) ca o gogoașă, rotund, sferic. Vezi definitia »