PIUÍT s. n. Faptul de a piui. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora; piuitură (1). ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-i pieri cuiva pofta de vorbă; a-și pierde curajul (de uimire, de spaimă etc.). A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva. 2. Sunet subțire și ascuțit; piuitură (2), țiuitură. [Pr.: pi-u-] – V. piui. Vezi definitia »

jirít s.n. (înv.) suliță folosită de turci în jocul „gherid” (gerid). Vezi definitia »

BÂRNUÍT, -Ă, bârnuiți, -te, adj. v. BÂRNUI. – [DLRM] Vezi definitia »

TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv.) Tâmp (2). – V. tâmpi. Vezi definitia »

ȘNIT s.n. (Poligr.) 1. Suprafață formată pe marginile tăiate ale unei cărți. 2. (Tehn.) Stanță. 3. Marginea liberă a tălpii la încălțăminte. 4. Jumătate dintr-o halbă de bere. [< germ. Schnitt]. Vezi definitia »