coltán, coltáni, s.m. (reg. poreclă) țăran de la șes, înalt, slab; cojan, găligan. Vezi definitia »

EOLIÁN, -Ă adj. acționat de vânt; anemogen. ♦ formație ~ă = formație geologică provenind din acțiunea de transport, sedimentare sau de eroziune a vântului; harpă ~ă = instrument muzical ale cărui corzi, întinse, sunt puse în vibrație sub acțiunea vântului. (< fr. éolien) Vezi definitia »

NAVIPLÁN s. n. aeroglisor. (< fr. naviplane) Vezi definitia »

GALOROMÁN, -Ă, galoromani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o populație rezultată din amestecul galilor¹ cu romanii, după cucerirea Galiei de către romani. 2. Adj. Care aparține galoromanilor (1), privitor la galoromani. – Din fr. gallo-romain (după roman). Cf. germ. galloromanisch. Vezi definitia »

ȚIGÁN, -Ă, țigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană ce face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomadă. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. Adj. (Rar) Țigănesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. țâgan. Vezi definitia »