ODONTOTÉHNICĂ s. f. Operație de conservare și de întreținere a sănătății dinților prin plombarea, înlocuirea, controlarea lor. Cf. fr. odontotechnie. Vezi definitia »

poártă², pórți, s.f. (reg.) mal, țărm. Vezi definitia »

îndrugătúră s.f. (reg.) firul de tort de pe o drugă (fusul de tors). Vezi definitia »

biță, biți s. n. agent de circulație. Vezi definitia »

CONSOÁNĂ s.f. Sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< lat. consona, cf. fr. consonne]. Vezi definitia »