MUSCALAGÍU, muscalagii, s. m. (Înv. și pop.) Cântăreț din nai; naist. – Din tc. miscalci. Vezi definitia »

MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium. Vezi definitia »

habacíu (habacíi), s. n. – Manta. – Var. habagiu. Origine incertă. Pare a fi în legătură cu aba; după Scriban, din tc. heba „pulbere”, ipoteză neverosimilă. Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

URÁNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice. – Din fr. uranium. Vezi definitia »

EUFÓNIU s.n. Instrument muzical de alamă folosit de obicei la acompaniament. ♦ Registru de orgă asemănător clarinetului. [Pron. -niu. / < it. eufonio]. Vezi definitia »