debrețin, debrețini s. m. penis. Vezi definitia »

ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze rotunde și cu flori verzui-roșietice, care cresc pe malurile râurilor de munte și prin pădurile umede de la șes (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Lat. alinus (= alnus). Vezi definitia »

MEZANÍN s.n. Etaj mai scund care se află între parter și primul etaj. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. mezzanine, cf. it. mezzanino, germ. Mezzanin]. Vezi definitia »

ALCALÍN, -Ă, alcalini, -e, adj. (Despre substanțe chimice) Care are, în soluție, o reacție bazică, albăstrind hârtia roșie de turnesol și neutralizând acizii. ◊ Metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente. – Fr. alcalin. Vezi definitia »

afín (-ni), s. m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s. f.; afinet (var. afinar, afiniș), s. n. (loc pe care cresc afini). Vezi definitia »