DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu rază vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ◊ Declinație magnetică = unghiul format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. Vezi definitia »

ceástie, ceástii, s.f. (înv.) poliție, secție (de poliție). Vezi definitia »

COLALURÍE s. f. prezența sărurilor biliare în urină. (< fr. cholalurie) Vezi definitia »

TELALGÍE¹ s. f. durere care apare în altă parte, la distanță de locul leziunii. (< fr. télalgie) Vezi definitia »

DIPLAZÍE s. f. (bot.) despicare în două a unui organ axial. (< fr. diplasie) Vezi definitia »