pronunțiatúră, pronunțiatúri, s.f. (înv.) pronunțare. Vezi definitia »

SCRIITÚRĂ s. f. 1. modalitatea de a scrie o operă beletristică, de a realiza actul scrisului. ◊ artă scriitoricească. 2. aspect tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. (după fr. écriture) Vezi definitia »

rîpă (-pe), s. f. – Abis, prăpastie, hău. – Var. Trans. de S. ripă. Mr. arîpă, megl. rǫpă, istr. ărpĕ. Lat. rῑpa (Pușcariu 1467; REW 7328), cf. alb. rip (Philippide, II, 652), v. it. ripa, prov., cat., port. riba, fr. rive. – Der. rîpos (var. rîpănos), adj. (plin de rîpe, abrupt). Din rom. provine rut. rypa (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 404). Vezi definitia »

TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală. Vezi definitia »

MANIVÉLĂ s. f. pârghie îndoită în unghi drept, care servește la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie etc. (< fr. manivelle) Vezi definitia »