Definita cuvantului rîpă
rîpă (-pe), s. f. – Abis, prăpastie, hău. – Var. Trans. de S. ripă. Mr. arîpă, megl. rǫpă, istr. ărpĕ. Lat. rῑpa (Pușcariu 1467; REW 7328), cf. alb. rip (Philippide, II, 652), v. it. ripa, prov., cat., port. riba, fr. rive. – Der. rîpos (var. rîpănos), adj. (plin de rîpe, abrupt). Din rom. provine rut. rypa (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 404).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu rîpă
PREÁJMĂ s. f. Spațiu care înconjoară pe cineva sau ceva, loc sau regiune din apropierea sau din vecinătatea cuiva; împrejurime, vecinătate. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) preajmă = a) (local) din apropiere, din jurul; b) (temporal) din ajun(ul), dintr-un timp apropiat. ◊ Loc. adj. În (sau prin) preajmă sau (loc. prep.) în (sau prin) preajma... = a) (local) împrejur(ul), primprejur(ul), în apropiere(a)...; b) (temporal) în ajun(ul), într-un timp apropiat de... ◊ Loc. prep. Din (sau de prin) preajma = din apropierea..., de lângă... ◊ Expr. A umbla în (sau prin) preajma cuiva = a umbla după cineva, a se ține de cineva, a da târcoale cuiva. [Var.: (reg.) préjmă, príjmă s. f., preajm s. n.] – Cf. sl. prĕždĩ. Vezi definitia »
suveícă (-ci), s. f. – Piesă la războiul de țesut. – Var. suvelniță. Mr. suval’că, megl. săvaică, suvalcă. Sl., cf. sb. sovilja, bg. sovelka (Cihac, II, 381; Pascu, Suf., 233; Iordan, Dift., 102; Conev 61). Vezi definitia »
răzaícă, s.f. (reg.) strecurătoare (pentru cartofi, pentru covată). Vezi definitia »
SCÁMĂ, scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). ♦ (Cu sens colectiv) Fibre textile foarte scurte și subțiri, rezultate în cursul proceselor tehnologice din filaturi, întrebuințate în scopuri industriale (ca straturi termoizolatoare, la fabricarea vatei medicinale etc.) 2. (Înv.; cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoșate și întrebuințate la pansamente, în loc de vată sau tifon. 3. (La pl.) Puf al unor plante. – Et. nec. Cf. lat. squama. Vezi definitia »
TETRACLORÚRĂ, tetracloruri, s. f. Combinație a clorului cu un corp simplu tetravalent. ◊ Tetraclorură de carbon = lichid greu, incolor, cu miros plăcut care se folosește ca solvent pentru grăsimi, lacuri etc., la fabricarea insecticidelor și la umplerea unor stingătoare de incendii. – Din fr. tétrachlorure. Vezi definitia »