VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. Vezi definitia »

ORIGINÁR, -Ă adj. 1. Care își are obârșia în..., care se trage din... 2. În prima formă, de la început. [Cf. fr. originaire, lat. originarius]. Vezi definitia »

PITÁR, pitari, s. m. (În evul mediu în țările românești) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea sub ordinile lui mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar. Vezi definitia »

ZLOTÁR, zlotári, s. m. (Var.) Zlătar. (cf. zlătar) Vezi definitia »

GHEȘEFTÁR, gheșeftari, s. m. (Fam.) Persoană care face gheșefturi, care umblă după gheșefturi. – Gheșeft + suf. -ar. Vezi definitia »