diréc (-ci), s. m. – Stîlp, coloană, montant. Tc. direk (Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Candrea), cf. sb., alb. direk „bîrnă”. – Der. diricliu (var. direcliu, dereclie), s. m. (monedă turcească de argint, folosită la începutul sec. XIX, în valoare de 13 taleri și 60 de parale; însă valoarea ei a scăzut progresiv), din tc. direkli „cu coloane”, se pare dintr-o monedă sp. care reprezenta coloanele lui Hercule, bătută la 1764. Cf. dric. Vezi definitia »

FURTUNÁTEC, -Ă adj. v. furtunatic. Vezi definitia »

sârmali-elec, s.f. – (turc. înv.) tunică scurtă prinsă cu sârmă Vezi definitia »

BEC s.m. Jucător fundaș la fotbal. [Pl. -ci. / < engl. back]. Vezi definitia »

scútec (-ce), s. n. – Cîrpă, pelincă. – Mr. scutic „dimie”. Origine îndoielnică. Ar putea fi, cum se presupune în general, sl. skutŭ „poală, fustă, partea din față a unui veșmînt femeiesc” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 335; Tiktin; Conev 83), cf. sb., cr. skut, rus. skutatĭ „a înfășura”, alb. skutinë „îmbrăcăminte”, ngr. σϰουτί „îmbrăcăminte”; dar rezultatul din rom. nu se explică formal, fiindcă -ec nu este suf. productiv în rom. (bg. skuták, citat de Candrea nu se potrivește fonetic cu cel rom.). Forma se potrivește mai bine lat. scuticum, scutica, folosit în epoca clasică cu sensul de „bici din piele” (cf. San Isidoro, V, 27, 15; Plummer, II, 26), și care s-a confundat, desigur, cu urmașii lui cutis, cf. lat. cutica „pieliță unui fruct, coajă”, de unde it. cotica, calabr. cútica (Battisti, II, 1147). Pornind de la *scuticum „curea de piele” sau „piele”, s-ar putea explica și cuvîntul rom.; pentru trecerea semantică de la ideea de „piele” la cea de „țesătură”, cf. scoarță și pentru der. tosc. scoticare „a se jupui”. Vezi definitia »