MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț. Vezi definitia »

ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Vezi definitia »

șoácăț (-ți), s. m. – 1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț. Vezi definitia »

jgăț, jgăți, s.m. (reg.) copil mic și iute; zgâtie. Vezi definitia »

VIȚ, víțuri, s. n. Glumă. (din germ. Witz = glumă < germ. de sus medie witze < v. germ. de sus wizzi = înțelegere, înțelepciune, judecată < got. unwitti = neștiință) [et. și WDW] Vezi definitia »