meteáhnă (metéhne), s. f. – 1. (Înv.) Stricăciune, cusur, neplăcere, neajuns, supărare. – 2. Imperfecțiune, defect, lipsă, daună, pată. Creație expresivă, bazată pe ideea de „imperfecțiune” exprimată prin aceleași mijloace ca în metehău, cf. și mătăhală, metearcă; finala ca în bahnă, care este posibil să fie de asemeni cuvînt expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibilă; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazează pe o var. beteahnă, folosită de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbală a acestui autor este cunoscută, e vorba mai curînd de o indicație în plus asupra originii sale expresive. Vezi definitia »

TIRÁDĂ s. f. 1. parte a unui discurs în care oratorul dezvoltă pe larg și cu emfază o teză, o idee. 2. fragment dintr-o operă dramatică spus fără întrerupere de unul dintre eroi; (p. ext.) expunere plină de lucruri comune debitate pe nerăsuflate. 3. (muz.) pasaj în formă de gamă sau apogiatură din mai multe sunete. (< fr. tirade) Vezi definitia »

CLĂPĂITÚRĂ, clăpăituri, s. f. Clăpăit. – Din clăpăi + suf. -(i)tură. Vezi definitia »

PROSTITUATĂ TÂNĂRĂ iepșună, prospătură, trufanda, vrăbiuță. Vezi definitia »

CĂLĂRĂȘEÁNCĂ, călărășence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul Călărași. ♦ Locuitoare din municipiul Călărași. – Călărășean + suf. -că. Vezi definitia »