pioncănitúră, pioncănitúri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; piocit, pițigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă; pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală. Vezi definitia »

ARHIDUCÉSĂ s.f. Titlu purtat de prințesele fostei case imperiale a Austriei. [Cf. it. arciduchessa, fr. archiduchesse]. Vezi definitia »

vasopresínă (-so-pre-) s. f., g.-d. art. vasopresínei Vezi definitia »

ȘEULÍȚĂ, șeulițe, s. f. (Pop.) Șeluță. [Pr.: șe-u-] – Șa + suf. -uliță. Vezi definitia »

MIELOCITÓZĂ s. f. prezență anormală a mielocitelor într-un țesut, sau într-o umoare a organismului. (< fr. myélocytose) Vezi definitia »