ARÁB, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii. II. adj. care aparține arabilor; arabic (1). ♦ arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal. ◊ (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia. ◊ (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus) Vezi definitia »

chitáb, chitáburi, s.n. (înv.) 1. scrisoare oficială, act autentic. 2. carte veche, bucoavnă, terfelog. Vezi definitia »

DECASILÁB adj., s.m. (Vers) de zece silabe. [< fr. décasyllabe, cf. gr. deka – zece, syllabe – silabă]. Vezi definitia »

-LÁB² elem. „care ia”. (< gr. -labos< lambanein, a lua) Vezi definitia »

NABÁB, nababi, s. m. 1. Titlu purtat de ofițerii superiori ai sultanului sau de guvernatorii musulmani din Iran, Pakistan, India; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab. Vezi definitia »