POLÁR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zonă ~ă = zonă cuprinsă între latitudinile de 75 și poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimitează zonele polare; Steaua P~ă = stea principală din constelația Carului-Mic, care indică direcția nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezintă polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al căror sistem de referință este format dintr-un punct (pol) și o semiaxă cu originea în acesta. 4. (fil.) care se află în raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare) Vezi definitia »

DELEGATÁR, -Ă adj., s. m. f. (cel) care deleagă, care dă o delegație. (< fr. délégataire) Vezi definitia »

ANTICÁR², anticari, s. m. Negustor de cărți vechi. ♦ (Înv.) Colecționar de obiecte antice; p. ext. arheolog. – Fr. antiquaire (lat. lit. antiquarius). Vezi definitia »

comisionar vamal Vezi definitia »

RIPUÁR, -Ă adj. (despre vechile popoare germanice, în special franci) de pe malurile Rinului. (< fr. ripuaire, lat. ripuarius) Vezi definitia »